0
Apa care circulă printr-o instalaţie de încălzire intră în contact permanent cu conducte, radiatoare, distribuitoare, pompe, vane şi schimbătoare de căldură. În funcţie de configuraţia sistemului, aceste componente pot fi realizate din materiale diferite, iar în timp pot apărea procese de coroziune, formare a nămolului şi depuneri care afectează funcţionarea instalaţiei.
Problema nu este întotdeauna vizibilă. O instalaţie poate continua să încălzească locuinţa chiar dacă în interiorul circuitului au început să se formeze produşi de coroziune sau alte impurităţi. Efectele pot deveni evidente abia atunci când apar zgomote, circulaţie neuniformă, radiatoare care nu se mai încălzesc corespunzător sau probleme la anumite componente ale sistemului.
Un lichid inhibitor pentru instalaţia de încălzire este utilizat tocmai pentru a limita anumite procese nedorite care se produc în interiorul circuitului. Rolul său este preventiv: contribuie la protejarea instalaţiei şi la menţinerea unor condiţii corespunzătoare de funcţionare a agentului termic.
Într-un circuit de încălzire pot exista simultan oţel, fontă, cupru, alamă, aluminiu şi diferite aliaje. Interacţiunea dintre apă, oxigen şi suprafeţele metalice poate favoriza apariţia coroziunii.
Unul dintre produşii care pot rezulta din coroziunea componentelor feroase este magnetita, un oxid de fier de culoare închisă. Aceasta poate circula prin instalaţie sub forma unor particule foarte fine şi se poate acumula în zone sensibile ale sistemului.
Printre componentele care pot fi afectate de impurităţile din circuit se numără:
În instalaţiile moderne, unde există componente cu toleranţe şi secţiuni de trecere reduse, menţinerea calităţii apei din circuit devine cu atât mai importantă.
Magnetita nu trebuie confundată cu calcarul. Cele două apar prin mecanisme diferite şi necesită abordări diferite.
Magnetita este asociată în principal cu procesele de coroziune ale componentelor feroase. Particulele rezultate pot fi transportate de agentul termic şi pot forma nămol în anumite zone ale instalaţiei.
În timp, acumulările pot influenţa circulaţia apei şi transferul termic. De aceea, protecţia instalaţiei nu trebuie redusă la simpla eliminare a calcarului.
Într-un sistem în care există deja cantităţi importante de nămol sau produse de coroziune, simpla introducere a unui inhibitor nu înlocuieşte curăţarea instalaţiei. Cele două operaţiuni au roluri diferite: curăţarea urmăreşte îndepărtarea contaminanţilor existenţi, iar inhibitorul urmăreşte protejarea ulterioară a circuitului.
Depunerile minerale reprezintă o altă problemă posibilă, însă trebuie făcută o distincţie între circuitul închis de încălzire şi circuitul de apă caldă menajeră.
Într-un circuit de încălzire închis, aceeaşi apă este recirculată. Dacă instalaţia este golită şi reumplută frecvent cu apă proaspătă, sunt introduse de fiecare dată noi cantităţi de minerale şi oxigen. Din acest motiv, completările repetate cu apă nu trebuie considerate o operaţiune lipsită de consecinţe.
În schimb, pe circuitul de apă caldă menajeră există permanent aport de apă proaspătă, iar comportamentul depunerilor minerale este diferit.
Un inhibitor trebuie ales şi utilizat în funcţie de instalaţia concretă şi de specificaţiile produsului. Nu toate produsele au exact aceeaşi formulă şi nu trebuie presupus că orice inhibitor rezolvă toate problemele posibile ale apei dintr-o instalaţie.
Un inhibitor este un produs chimic formulat pentru utilizarea în circuitele de încălzire şi destinat protejării materialelor şi componentelor instalaţiei împotriva anumitor procese de degradare.
În funcţie de formulă, un astfel de produs poate contribui la:
Compoziţia şi mecanismul exact de acţiune diferă însă de la un produs la altul. Din acest motiv, afirmaţia că orice inhibitor formează obligatoriu o anumită „peliculă” sau că funcţionează printr-un singur mecanism chimic este prea generală.
Pentru un produs precum Salus LX1, dozajul, compatibilitatea cu materialele instalaţiei şi modul de utilizare trebuie stabilite pe baza documentaţiei tehnice a produsului, nu prin aplicarea unei reguli universale valabile pentru toate lichidele inhibitoare.
Aceste produse şi componente sunt uneori confundate, deşi au funcţii diferite în protecţia instalaţiei.
Lichidul inhibitor are în primul rând un rol preventiv, contribuind la limitarea proceselor care generează coroziune şi alte probleme în circuit.
Filtrul sau separatorul magnetic este destinat captării particulelor feromagnetice care circulă deja prin instalaţie. El nu înlocuieşte tratamentul chimic al apei şi nu împiedică singur apariţia coroziunii.
Soluţia de curăţare a instalaţiei este utilizată atunci când trebuie mobilizate şi îndepărtate anumite depuneri şi contaminări existente, în condiţiile prevăzute pentru produsul respectiv.
Într-o instalaţie care necesită toate aceste măsuri, ele pot avea roluri complementare: circuitul este evaluat şi, dacă este necesar, curăţat, contaminanţii sunt eliminaţi, iar ulterior apa din instalaţie este tratată corespunzător pentru protecţia pe termen lung.
Protecţia trebuie luată în calcul atât la instalaţiile noi, cât şi atunci când este înlocuită centrala într-o instalaţie existentă.
Într-un sistem nou, avantajul este evident: tratamentul poate fi realizat înainte ca instalaţia să acumuleze cantităţi importante de produşi de coroziune.
La înlocuirea unei centrale, situaţia trebuie analizată mai atent. Radiatoarele şi conductele existente pot conţine impurităţi acumulate în anii anteriori. Conectarea unei centrale noi la un circuit vechi fără evaluarea stării instalaţiei poate transfera aceşti contaminanţi către noul echipament.
De aceea, la înlocuirea centralei nu este suficient să întrebi dacă trebuie adăugat inhibitor. Întrebarea corectă este dacă instalaţia trebuie mai întâi verificată şi curăţată, iar apoi protejată.
În cazul unei instalaţii noi, inhibitorul se introduce după ce circuitul a fost pregătit corespunzător pentru funcţionare. Faptul că ţevile, radiatoarele şi celelalte componente sunt noi nu înseamnă automat că interiorul instalaţiei este perfect curat.
În timpul fabricaţiei şi montajului pot rămâne în circuit particule, reziduuri provenite din lucrări sau alte impurităţi. Din acest motiv, procedura de pregătire a instalaţiei trebuie realizată conform cerinţelor echipamentelor şi produselor utilizate.
După ce circuitul este pregătit, inhibitorul poate fi introdus în concentraţia specificată de producător. Astfel, protecţia începe încă din prima perioadă de funcţionare a instalaţiei.
Aceasta este una dintre situaţiile în care starea circuitului trebuie analizată cu atenţie. O centrală nouă poate fi conectată la radiatoare şi conducte care au funcţionat timp de mulţi ani şi în care s-au acumulat produşi de coroziune, nămol sau alte impurităţi.
În această situaţie, simpla adăugare a unui inhibitor nu înseamnă că instalaţia existentă a fost curăţată.
În funcţie de starea circuitului, poate fi necesară o succesiune de operaţiuni:
Inhibitorul trebuie privit în primul rând ca protecţie pentru instalaţie, nu ca substitut pentru curăţarea unui circuit deja contaminat.
Dozajul nu trebuie stabilit după suprafaţa locuinţei sau după puterea centralei. Două case cu aceeaşi suprafaţă pot avea volume foarte diferite de apă în instalaţie, în funcţie de tipul radiatoarelor, diametrul şi lungimea conductelor, existenţa încălzirii în pardoseală, distribuitoarelor sau a altor componente.
Criteriul relevant este volumul de apă din circuit şi concentraţia recomandată pentru produsul utilizat.
Articolul iniţial indica o doză fixă de Salus LX1 raportată la 100 de litri de apă. O asemenea valoare nu trebuie prezentată ca regulă generală fără raportare la documentaţia actuală a produsului. Concentraţia şi cantitatea necesară trebuie verificate pe ambalaj sau în fişa tehnică disponibilă pentru varianta concretă de inhibitor.
Dacă volumul instalaţiei nu este cunoscut, acesta poate fi estimat pe baza componentelor circuitului sau determinat în cadrul lucrărilor efectuate asupra instalaţiei. Pentru sisteme mari sau complexe, o estimare bazată exclusiv pe suprafaţa casei poate conduce la o dozare incorectă.
O cantitate insuficientă poate însemna că produsul nu ajunge la concentraţia prevăzută pentru protecţia instalaţiei.
În sens invers, principiul „mai mult înseamnă mai bine” nu trebuie aplicat produselor pentru tratarea apei. Dacă producătorul stabileşte o anumită concentraţie sau un anumit interval de dozare, acesta trebuie respectat.
Nu este corect nici să presupunem că supradozarea va deteriora automat garniturile sau schimbătorul de căldură. Efectele depind de compoziţia produsului şi de materialele instalaţiei. Regula sigură este mai simplă: utilizează inhibitorul în concentraţia pentru care a fost formulat şi testat de producător.
Metoda de introducere depinde de configuraţia instalaţiei şi de forma în care este furnizat produsul. Există mai multe modalităţi de dozare, iar procedura trebuie aleasă astfel încât produsul să ajungă în circuit în condiţii controlate şi să poată circula ulterior prin întreaga instalaţie.
Nu este recomandată aplicarea unei proceduri universale de tipul „se introduce prin vasul de expansiune” sau „se injectează printr-o anumită supapă”. Instalaţiile diferă, iar unele componente nu sunt destinate utilizării ca puncte de dozare.
În cazul în care operaţiunea presupune depresurizarea, golirea parţială sau intervenţia asupra componentelor instalaţiei, trebuie respectate procedurile de lucru şi cerinţele echipamentului.
După introducere, inhibitorul trebuie să se distribuie în agentul termic prin circulaţia normală a sistemului. Procedura exactă de punere în circulaţie şi verificare trebuie realizată conform instrucţiunilor produsului şi instalaţiei.
Nu există un interval universal la care orice inhibitor trebuie înlocuit. Durata protecţiei depinde de produs, de starea instalaţiei şi de ceea ce se întâmplă cu circuitul în timpul exploatării.
Un aspect important este pierderea apei tratate. Dacă instalaţia este golită parţial pentru o reparaţie şi apoi completată cu apă proaspătă, concentraţia inhibitorului poate scădea. Acelaşi lucru se poate întâmpla atunci când sistemul pierde apă şi necesită completări repetate.
Din acest motiv, după intervenţii importante asupra circuitului poate fi necesară verificarea şi, dacă este cazul, refacerea concentraţiei de inhibitor.
Pentru întreţinerea pe termen lung, este mai corect să urmezi recomandările producătorului produsului de tratare şi ale echipamentelor din instalaţie decât să schimbi inhibitorul automat după un număr arbitrar de ani.
Într-o instalaţie închisă, necesitatea de a completa frecvent presiunea nu trebuie tratată ca o situaţie normală care se rezolvă permanent prin introducerea de apă nouă.
Dacă presiunea scade repetat, cauza trebuie identificată. Pot exista pierderi de apă sau probleme la anumite componente ale instalaţiei, iar simpla completare repetată nu rezolvă cauza.
În plus, apa proaspătă introdusă în circuit modifică treptat compoziţia agentului termic şi poate dilua tratamentul existent.
Dacă instalaţia necesită completări frecvente, verificarea cauzei este mai importantă decât adăugarea repetată de inhibitor.
Nu trebuie presupus automat că două produse de tratare sunt compatibile doar pentru că au aceeaşi destinaţie comercială. Formulele chimice pot fi diferite, iar compatibilitatea trebuie verificată în documentaţia producătorilor.
Dacă nu ştii ce produs există deja în instalaţie, este mai prudent să stabileşti starea circuitului înainte de a adăuga un alt tratament.
Acest lucru este relevant mai ales atunci când cumperi o locuinţă cu instalaţia deja funcţională sau când intervii asupra unui sistem pentru care nu există un istoric clar al tratamentelor utilizate.
Nu trebuie pornit de la această presupunere. O instalaţie modernă poate conţine mai multe materiale şi componente, iar produsul utilizat trebuie să fie adecvat acestora.
Înainte de alegere trebuie verificate informaţiile producătorului inhibitorului privind materialele şi tipurile de instalaţii pentru care produsul este destinat. De asemenea, trebuie respectate cerinţele centralei şi ale celorlalte echipamente din sistem.
În cazul Salus LX1, alegerea trebuie făcută pe baza specificaţiilor actuale ale produsului şi a compatibilităţii declarate pentru instalaţia în care urmează să fie utilizat.
Nu. Un inhibitor nu reconstruieşte materialul pierdut prin coroziune şi nu repară o componentă deteriorată.
Dacă un radiator este deja perforat, dacă există o componentă blocată sau dacă instalaţia conţine cantităţi importante de nămol, trebuie rezolvată problema existentă. Ulterior, tratamentul apei poate contribui la reducerea riscului de reapariţie sau accelerare a proceselor care au favorizat deteriorarea.
Această diferenţă este esenţială: inhibitorul este în primul rând o măsură de protecţie şi prevenţie, nu o metodă de reparare a defectelor existente.
Beneficiul principal al unui lichid inhibitor este protecţia preventivă a circuitului. Atunci când produsul este potrivit pentru instalaţie, dozat corect şi utilizat conform instrucţiunilor producătorului, acesta contribuie la menţinerea unor condiţii mai favorabile pentru funcţionarea componentelor sistemului.
Nu trebuie însă prezentat ca o soluţie care garantează că pompa, schimbătorul de căldură sau centrala nu se vor defecta. Durata de viaţă a unei instalaţii depinde de numeroşi factori: proiectare, montaj, calitatea apei, materialele utilizate, întreţinere, regimul de funcţionare şi eventualele pierderi sau completări ale circuitului.
Rolul inhibitorului este mai precis: reduce anumite procese care pot contribui la degradarea instalaţiei şi completează celelalte măsuri de protecţie ale sistemului.
Pompele moderne de circulaţie lucrează permanent cu agentul termic din instalaţie. Dacă acesta conţine particule şi produşi de coroziune, funcţionarea pompei poate fi afectată în timp.
Un tratament corespunzător al apei poate contribui la reducerea formării unor astfel de contaminanţi. Dacă instalaţia dispune şi de un separator magnetic adecvat, particulele feromagnetice aflate deja în circulaţie pot fi captate înainte de a continua să se deplaseze prin circuit.
Cele două măsuri nu sunt echivalente. Inhibitorul contribuie la prevenţie, iar separatorul magnetic contribuie la captarea particulelor existente în agentul termic.
Schimbătorul de căldură este una dintre componentele importante ale centralei. Transferul termic eficient presupune atât funcţionarea corectă a centralei, cât şi existenţa unui circuit hidraulic menţinut în condiţii corespunzătoare.
Contaminarea instalaţiei poate afecta circulaţia agentului termic şi poate favoriza acumularea impurităţilor în anumite zone. În funcţie de tipul centralei şi de configuraţia circuitului, aceste probleme pot influenţa funcţionarea întregului sistem.
Tratarea apei nu înlocuieşte revizia centralei, curăţarea necesară a componentelor sau remedierea unei instalaţii defectuoase. Ea trebuie privită ca parte dintr-o strategie mai largă de protecţie şi întreţinere.
Nu este corect să atribuim unui inhibitor o economie fixă de gaz sau energie. Produsul nu reduce direct temperatura necesară în locuinţă şi nu transformă o centrală într-un echipament cu un randament superior celui pentru care a fost proiectată.
Beneficiul este indirect. O instalaţie în care circulaţia agentului termic şi transferul de căldură nu sunt afectate de contaminare poate funcţiona în condiţii mai apropiate de cele pentru care a fost proiectată.
În schimb, dacă există radiatoare colmatate, circulaţie deficitară, nămol în instalaţie sau alte probleme hidraulice, simpla adăugare a inhibitorului nu va readuce automat sistemul la performanţa iniţială.
Inhibitorul trebuie privit ca o investiţie în protecţia instalaţiei, nu ca un aditiv care garantează o anumită economie procentuală la factura de energie.
Nu toate problemele unei instalaţii sunt provocate de coroziune şi nu toate pot fi rezolvate prin tratarea apei. Există însă simptome care justifică o verificare mai atentă a circuitului.
Printre acestea se pot număra:
Aceste simptome nu constituie singure un diagnostic. De exemplu, un radiator care nu se încălzeşte uniform poate avea aer, poate necesita echilibrare hidraulică sau poate exista o problemă la robinet. Scăderea presiunii poate indica o pierdere de apă sau o problemă la vasul de expansiune.
De aceea, înainte de a cumpăra un produs chimic pentru instalaţie, trebuie identificată problema reală.
Apa foarte închisă la culoare poate indica prezenţa produşilor de coroziune şi a contaminanţilor, dar nu înseamnă că soluţia este pur şi simplu turnarea unei cantităţi de inhibitor în circuit.
Dacă instalaţia este puternic contaminată, poate fi necesară mai întâi curăţarea acesteia. După îndepărtarea contaminanţilor şi pregătirea corespunzătoare a circuitului, poate fi aplicat tratamentul de protecţie.
În acest context, ordinea operaţiunilor contează:
Instalaţiile de încălzire în pardoseală sunt tot circuite hidraulice şi pot conţine distribuitoare, pompe, vane, schimbătoare de căldură şi alte componente care trebuie protejate.
Totuşi, compatibilitatea unui anumit inhibitor cu instalaţia trebuie verificată înainte de utilizare. Trebuie luate în calcul materialele circuitului, tipul echipamentelor şi indicaţiile producătorilor.
În sistemele mixte, în care există atât radiatoare, cât şi încălzire în pardoseală, această verificare este cu atât mai importantă deoarece instalaţia poate include o varietate mai mare de materiale şi componente.
Nu. Un inhibitor de coroziune şi un fluid antigel nu trebuie considerate automat acelaşi produs.
Inhibitorul este destinat în principal protejării circuitului împotriva anumitor procese de coroziune şi depunere, conform formulei produsului.
Antigelul pentru instalaţii termice este utilizat atunci când circuitul trebuie protejat împotriva îngheţului. Unele fluide antigel pot include în formulă şi inhibitori de coroziune, dar acest lucru trebuie verificat în specificaţiile produsului.
Nu utiliza antigel auto într-o instalaţie termică doar pentru că este conceput să reziste la temperaturi negative. Produsele destinate instalaţiilor de încălzire trebuie alese în funcţie de compatibilitatea declarată cu sistemul.
Dacă o cantitate importantă de apă tratată este evacuată din instalaţie, odată cu ea se pierde şi o parte din inhibitor.
După reparaţii, înlocuirea radiatoarelor, intervenţii asupra conductelor sau alte lucrări care necesită golirea circuitului, tratamentul existent trebuie luat din nou în calcul la reumplere.
Nu este suficient să presupui că inhibitorul introdus cu câţiva ani înainte continuă să existe în concentraţia necesară după mai multe goliri şi completări.
Alegerea unui inhibitor nu ar trebui făcută doar după marcă sau preţ. Înainte de cumpărare, verifică informaţiile tehnice relevante pentru instalaţia ta.
În mod practic, trebuie urmărite:
Pentru Salus LX1, aceste informaţii trebuie preluate din documentaţia actuală a produsului. Astfel eviţi aplicarea unor valori sau proceduri preluate generic de la alte produse pentru tratarea instalaţiilor.
Un inhibitor poate avea un rol important, dar protecţia unei instalaţii termice trebuie privită ca un ansamblu.
În funcţie de sistem, pot conta calitatea apei de umplere, curăţarea iniţială, tratamentul chimic, separarea impurităţilor, aerisirea, echilibrarea hidraulică, verificarea presiunii şi întreţinerea periodică.
Obiectivul nu este să adaugi cât mai multe produse în instalaţie, ci să menţii circuitul curat, stabil şi protejat conform cerinţelor echipamentelor care îl compun.
Utilizarea unui inhibitor este relativ simplă atunci când produsul şi instalaţia sunt cunoscute, dar există câteva greşeli care pot reduce eficienţa tratamentului sau pot ascunde o problemă care ar trebui rezolvată separat.
Dacă circuitul conţine deja cantităţi importante de nămol şi produşi de coroziune, inhibitorul nu trebuie confundat cu o soluţie de curăţare. Într-o asemenea situaţie poate fi necesară mai întâi curăţarea instalaţiei, urmată de umplerea şi tratarea corespunzătoare a circuitului.
O centrală de 24 kW nu indică volumul de apă din instalaţie, iar două locuinţe de 100 m² pot avea circuite foarte diferite. Dozajul trebuie stabilit conform volumului de agent termic şi instrucţiunilor produsului utilizat.
Dacă în instalaţie există deja un tratament chimic, nu adăuga automat un produs diferit. Verifică dacă produsele sunt compatibile sau solicită evaluarea circuitului atunci când istoricul instalaţiei nu este cunoscut.
Dacă presiunea instalaţiei scade frecvent, problema trebuie investigată. Completările repetate pot dilua tratamentul existent şi introduc apă proaspătă în circuit, fără să rezolve cauza pierderii de presiune.
Un circuit tratat continuă să necesite verificări şi întreţinere. Inhibitorul nu înlocuieşte revizia centralei, curăţarea filtrelor, verificarea separatorului magnetic, aerisirea, echilibrarea hidraulică sau remedierea defecţiunilor.
Nu există o regulă universală conform căreia orice inhibitor trebuie înlocuit după un anumit număr de ani. În schimb, există momente în care starea tratamentului merită verificată.
Acestea includ:
Dacă o parte din apa tratată a fost eliminată, concentraţia existentă nu trebuie presupusă. Tratamentul poate necesita verificare sau completare conform instrucţiunilor produsului.
Situaţia apare frecvent în instalaţiile mai vechi sau în locuinţele cumpărate cu sistemul de încălzire deja montat.
Nu este recomandat să presupui că instalaţia nu a fost tratată şi să adaugi automat un alt produs. În primul rând trebuie analizat istoricul disponibil şi, dacă este necesar, starea circuitului.
Dacă instalaţia trebuie oricum golită şi curăţată în cadrul unei intervenţii, tratamentul poate fi refăcut ulterior într-o configuraţie cunoscută, folosind produsul şi concentraţia potrivite.
Este un produs destinat tratării agentului termic dintr-un circuit de încălzire. În funcţie de formulă, poate contribui la protecţia împotriva coroziunii şi la controlul anumitor procese de depunere. Caracteristicile exacte trebuie verificate în documentaţia produsului ales.
Necesitatea tratării apei trebuie stabilită în raport cu cerinţele echipamentelor, materialele instalaţiei, calitatea apei şi instrucţiunile producătorilor. Nu trebuie formulată o regulă universală pentru toate centralele şi toate instalaţiile.
Da, dacă produsul este compatibil cu instalaţia, însă trebuie evaluată mai întâi starea circuitului. Dacă există contaminare importantă, poate fi necesară curăţarea înaintea aplicării tratamentului de protecţie.
Nu trebuie presupus că un inhibitor de protecţie este şi un produs destinat curăţării instalaţiei. Dacă trebuie îndepărtate depuneri existente, se utilizează procedura şi produsele adecvate acestui scop. Inhibitorul este aplicat pentru protecţia ulterioară, conform destinaţiei sale.
Cele două au funcţii diferite şi pot fi complementare. Inhibitorul contribuie la controlul proceselor care favorizează apariţia contaminanţilor, în timp ce un separator magnetic poate capta particulele feromagnetice aflate în circulaţie.
Metoda de introducere depinde de configuraţia instalaţiei şi de instrucţiunile actuale ale produsului. Nu trebuie aplicată o procedură generică fără verificarea documentaţiei Salus LX1 şi a sistemului în care urmează să fie utilizat.
Cantitatea trebuie stabilită conform dozajului specificat în documentaţia actuală Salus LX1 şi volumului de apă din instalaţie. Nu calcula doza exclusiv după suprafaţa locuinţei sau puterea centralei.
Nu există o regulă generală care să impună înlocuirea anuală a tuturor inhibitorilor. Urmează instrucţiunile produsului şi ţine cont de intervenţiile asupra circuitului, pierderile de apă şi completările care pot modifica concentraţia tratamentului.
Nu. Nu poate reface metalul deteriorat, repara un radiator perforat sau elimina automat o colmatare existentă. Problemele existente trebuie diagnosticate şi remediate, după care instalaţia poate fi protejată corespunzător.
Trebuie verificată compatibilitatea declarată a produsului cu aluminiul şi cu celelalte materiale din circuit. Acest lucru este valabil şi pentru instalaţiile care combină mai multe tipuri de metale.
Nu. Sunt produse cu funcţii principale diferite. Unele fluide pentru protecţie la îngheţ pot conţine şi inhibitori de coroziune, dar caracteristicile trebuie verificate în fişa produsului. Nu înlocui un produs cu altul doar pe baza denumirii generale.
Un inhibitor are sens atunci când este integrat într-o strategie corectă de protecţie a instalaţiei. Este relevant atât pentru sisteme noi, cât şi pentru instalaţii existente, dar modul de utilizare diferă în funcţie de starea circuitului.
Pentru o instalaţie nouă, obiectivul este prevenţia încă de la început. Pentru o instalaţie veche, primul pas poate fi evaluarea şi, dacă este necesar, curăţarea circuitului. La înlocuirea centralei, starea instalaţiei existente trebuie analizată înainte ca noul echipament să fie pus în funcţiune.
În toate aceste situaţii, alegerea inhibitorului trebuie făcută după compatibilitate şi specificaţii tehnice, nu doar după preţ.
Dacă analizezi Salus LX1 pentru protecţia instalaţiei de încălzire, verifică documentaţia actuală a produsului înainte de utilizare. Dozajul, compatibilitatea cu materialele, domeniul de utilizare şi procedura de introducere în circuit sunt informaţiile care trebuie să determine dacă produsul este potrivit pentru sistemul tău.
Acelaşi principiu trebuie aplicat oricărui inhibitor. Nu există un produs care să poată fi recomandat corect pentru orice instalaţie fără să fie cunoscute caracteristicile circuitului.
Lichidul inhibitor pentru instalaţia de încălzire este în primul rând o măsură preventivă. Utilizat corespunzător, acesta poate contribui la limitarea coroziunii şi a altor procese care afectează în timp circuitul şi componentele sale.
Nu trebuie însă privit ca o soluţie universală. Nu repară componente deteriorate, nu înlocuieşte curăţarea unei instalaţii contaminate şi nu elimină necesitatea întreţinerii.
Pentru o instalaţie nouă, protecţia poate fi realizată încă de la punerea în funcţiune. Pentru un circuit existent, trebuie stabilit mai întâi dacă acesta este suficient de curat pentru aplicarea tratamentului sau dacă necesită o intervenţie prealabilă.
Dacă foloseşti Salus LX1 sau un alt lichid inhibitor, respectă dozajul şi compatibilităţile declarate de producător şi verifică cerinţele centralei şi ale celorlalte componente ale instalaţiei.
Principiul corect este simplu: întâi stabileşti starea instalaţiei, apoi o cureţi dacă este necesar şi, în final, protejezi circuitul cu tratamentul potrivit. Astfel, inhibitorul îşi îndeplineşte rolul pentru care a fost conceput: protecţia pe termen lung a instalaţiei de încălzire.
